Profeția 105


EU, YAHUVEH, Spun, „În 2009 EU voi zgudui tot ceea ce poate fi zguduit!”


Scrisă/Vorbită sub ungerea RUACH ha KODESH (SFÂNTULUI DUH)

prin Apostol Elisabeth Elijah (Elisheva Eliyahu)

29 Decembrie 2008


Aceasta este de la Profeția 105, YAHUVEH a spus să pun aceasta pe toate Profețiile de acum înainte: EU te-am avertizat acum mult timp Elisabeth (Elisheva) să nu denumești această Parohie după un bărbat sau o femeie, chiar dinainte să fie (sau, existe, n.tr.) o Parohie. EU am pus asta în spiritul (sau, duhul, n.tr.) tău, căci nimic din asta nu a fost făcut de mâna ta, nimic din asta nu a ieșit (sau, nu a luat ființă, n.tr.) din gura ta. Este din Gura lui YAHUVEH care a dat naștere. Este din Gura lui YAHUSHUA al tău MASHIACH care a dat naștere. Este din Gura lui RUACH ha KODESH (DUHULUI SFÂNT) a ta IMMAYAH care a dat naștere. Dacă ar fi fost numai prin mâna ta ar fi eșuat acum mult timp. Este prin Vântul lui SHKHINYAH GLORIA (sau, SLAVA, n.tr.) care suflă peste acest pământ, Sfântul Vânt al Regenerării, nu este prin suflul tău (sau, respirația ta, n.tr.) sau ar fi eșuat. (Isaia 42:8)

(„EU sunt DOMNUL; acesta este Numele MEU!

EU nu-MI voi da Slava MEA altuia

sau Lauda cuvenită MIE, idolilor!”

Isaia 42:8, n.tr.)

În Iulie 2010 YAHUVEH DUMNEZEU a spus de asemenea să adaug următoarea din 2 Cronici înaintea fiecărei Profeții:

2 Cronici 36:16, „Dar ei i-au batjocorit pe Mesagerii lui DUMNEZEU, au disprețuit Cuvintele LUI, și i-au luat în derâdere pe Profeții LUI, până când mânia DOMNULUI s-a ridicat împotriva poporului SĂU, până când nu a mai fost leac.”

* * * * * * *

Notă: Acest Cuvânt Profetic ne-a fost dat ca parte dintr-un Cuvânt personal pentru noi. YAHUVEH a spus să postăm această parte a Cuvântului pentru Credincioșii (sau, Loialii, sau, Fidelii, n.tr.) și Adevărații (sau, Fidelii, sau, Autenticii, n.tr.) LUI pentru 2009.

* * * * * * *

[Primul paragraf a fost adăugat pe 8 Ianuarie 2009. Managerul web a uitat să-l adauge de la cuvântul original care a fost dat pe 29 Decembrie 2008.]

EU te-am avertizat acum mult timp Elisabeth [Elisheva] să nu denumești această Parohie după un bărbat sau o femeie, chiar dinainte să fie (sau, existe, n.tr.) o Parohie. EU am pus asta în spiritul (sau, duhul, n.tr.) tău, căci nimic din asta nu a fost făcut de mâna ta, nimic din asta nu a ieșit (sau, nu a luat ființă, n.tr.) din gura ta. Este din Gura lui YAHUVEH care a dat naștere. Este din Gura lui YAHUSHUA al tău MASHIACH care a dat naștere. Este din Gura lui RUACH ha KODESH (DUHULUI SFÂNT) a ta IMMAYAH care a dat naștere. Dacă ar fi fost numai prin mâna ta ar fi eșuat acum mult timp. Este prin Vântul lui SHKHINYAH GLORIA (sau, SLAVA, n.tr.) care suflă peste acest pământ, Sfântul Vânt al Regenerării, nu este prin suflul tău (sau, respirația ta, n.tr.) sau ar fi eșuat.

În 2009 EU voi zgudui tot ceea ce poate fi zguduit. Dacă voi nu sunteți construiți pe Piatra Solidă voi veți fi construiți pe nisip mișcător. Va fi așa cum este (tradus literal; posibil și, așa cum am spus; „it will be as is,” n.tr.) este nisip mișcător și voi vă veți scufunda (posibil și, muri, posibil și, vă veți prăbuși emoțional; în original, „go under,” n.tr.). EU o testez pe Mireasa MEA. Când EU v-am spus să vă duceți (sau, să mergeți, sau, să plecați, n.tr.), voi v-ați dus, voi nu ați spus, „Dar de ce trebuie noi să ne ducem?” voi doar(,) pur și simplu v-ați supus. EU sunt Comandantul Suprem, voi nu aveți voie să puneți în discuție (sau, să vă îndoiți de, sau, să obiectați la, n.tr.) ordinele MELE. Voi trebuie să vă duceți (sau, să mergeți, n.tr.) unde EU spun duceți-vă (sau, mergeți, n.tr.), voi trebuie să stați (sau, să rămâneți, n.tr.) unde EU spun stați (sau, rămâneți, n.tr.), voi trebuie să mergeți (sau, să umblați, n.tr.) când EU spun mergeți (sau, umblați, n.tr.), voi trebuie să fugiți când EU spun fugiți, voi trebuie să vorbiți când EU spun vorbiți, voi trebuie să tăceți când EU spun tăceți, voi trebuie să vă războiți când EU spun războiți-vă, voi trebuie să fiți împăcați (sau, să aveți pace, n.tr.) când EU spun pace.

Niciodată să nu spuneți că EU nu voi face ceva căci EU, YAHUVEH, vă voi buimăci. Nu presupuneți că voi ÎMI cunoașteți voia, în loc de asta aflați-MI voia. Pentru Cei (sau, Oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) Credincioși (sau, Loiali, sau, Fideli) și Cei (sau, Oamenii, n.tr.) Adevărați (sau, Fideli, sau, Autentici, n.tr.), acestea sunt Cuvintele pentru 2009 pe care EU vi le dau și deși nu este 2009 această parte va fi postată înaintea lumii. Doar prin Numele și Sângele vărsat al lui YAHUSHUA al vostru MASHIACH veți fi voi capabili (sau, în stare, n.tr.) să rezistați.

Din nou EU spun totul și orice care poate fi zguduit va fi zguduit, și astfel fiți pregătiți acum pe măsură ce (sau, pe când, n.tr.) EU vă avertizez în 2008. Nu luați nimic de bun (sau, de sigur; sau, nu eșuați în a aprecia ceva doar pentru că îl aveți acum sau că vă este prea familiar; în original, „take nothing for granted,” n.tr.), nu vă luați apa de bună, nu vă luați mâncarea de bună, nu vă luați venitul de bun, nu vă luați casa de bună, nu vă luați familia de bună și familia sunt cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care îi aparțin Corpului lui YAHUSHUA MASHIACH. Căci voi veți găsi (sau, afla, n.tr.) că cei mai răi dușmani ai voștri se pot găsi (sau, se găsesc, n.tr.) în propria voastră casă (sau, gospodărie, n.tr.) prin propria voastră linie de sânge (tradus literal; sau, genealogie, rudenie de sânge; „bloodline,” n.tr.) dar nu prin linia de sânge a lui YAHUSHUA al vostru MASHIACH. Aceasta este adevărata voastră familie, aceștia sunt cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care nu vă vor trăda.

Voi vă apropiați acum (posibil, în ceea ce privește; în original, „you are coming close now as to,” n.tr.) data holocaustului. Învățați lecția bine de la cei (sau, oamenii; gen nespecificat în original, n.tr.) care au supraviețuit, (posibil, până la, n.tr.) cei (sau, oamenii, n.tr.) care nu au fost prinși. Loialitatea (sau, jurământul vostru de credință sau supunere; în original, „allegiance,” termen folosit în jurământul de credință față de drapelul și republica Statelor Unite ale Americii; „I pledge allegiance to the flag,” n.tr.) voastră este față de EU, YAHUVEH (Nominativ în original deși alt caz este cerut; nu e greșit; se întâmplă des în Sfintele Profeții, n.tr.), nu față de legile unui om. Dacă ele nu se aliniază cu ceea ce EU spun(,) aruncați-le. Voi știți ce spune Cuvântul. Căci EU vă voi spune să faceți ceea ce voi nu credeți, EU vă voi spune să spuneți ceea ce voi nu credeți, EU vă voi ascunde într-un mod în care voi nu credeți.

Dată prin Apostol Elisabeth Elijah (Elisheva Eliyahu)

29 Decembrie 2008

Dacă această Profeție v-a fost o binecuvântare vă rog scrieți-mi un e-mail și anunțați-mă.

Contactați-ne.

www.amightywind.com
www.almightywind.com


* * * * * * *